
La finalul anului 2025, Comisia de Evaluare a Judecătorilor prezintă un bilanț al activității de verificare a integrității unor categorii de judecători și candidați la funcții în sistemul judecătoresc.
Rezultate generale pentru 2025
Comisia a efectuat 50 de evaluări și a aprobat 50 de rapoarte, dintre care 32 au conținut propuneri de promovare, iar 18 – propuneri de nepromovare. Totodată, Comisia a adoptat o decizie de nepromovare în privința unui candidat la funcție în organele de autoadministrare judecătorească. Pe parcursul anului, au fost organizate opt runde de audieri, desfășurate fie în complet de trei membri, fie în plenul Comisiei, oferind subiecților posibilitatea de a clarifica dubiile de integritate identificate. Audierile au avut loc, în medie, o dată la o lună și jumătate.
Evaluarea tuturor judecătorilor în funcție de la cele trei Curți de Apel, precum și a tuturor candidaților trimiși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea funcțiilor vacante în aceste instanțe, a fost finalizată. În paralel, procesul de verificare a judecătorilor care au exercitat funcții de conducere în ultimii cinci ani se află în etapa finală. Până în prezent, Comisia nu a primit spre evaluare candidații pentru aceste funcții.
Curțile de Apel
Judecători cu funcții de conducere
În 2025, Comisia a notificat toți judecătorii care au deținut funcții de conducere în ultimii cinci ani. Dintre cei 24 de președinți și vicepreședinți, 14 au rămas în procesul de evaluare. Majoritatea rapoartelor au fost emise, 3 sunt în curs de elaborare, iar 2 evaluări sunt în desfășurare, cu audieri programate la începutul anului 2026.
Curtea Supremă de Justiție și alte evaluări
La CSJ, 5 candidați au primit propuneri de promovare, iar 5 s-au retras din concurs, inclusiv după primirea invitației la audieri. În cazul funcțiilor vacante din colegiile CSM, doi candidați s-au retras, iar unul a primit decizie de nepromovare.
Evoluții instituționale
În iulie 2025, componența Comisiei a fost extinsă la 9 membri prin desemnarea lui Gerrit-Marc Sprenger, Marcel van de Wetering și Iulian Rusu de către Parlament. Ca urmare a retragerii lui Scott Bales, în legătură cu pensionarea acestuia, Andrei Bivol a fost ales președinte al Comisiei, iar Marcel van de Wetering vicepreședinte. Extinderea componenței a permis constituirea a trei complete noi de evaluare, sporind capacitatea operațională a Comisiei.
Perspective pentru 2026
Comisia estimează finalizarea tuturor evaluărilor și reevaluărilor aflate în curs și rămâne pregătită să primească noi subiecți pentru evaluare. Deși numărul candidaților care vor fi transmiși în 2026 nu poate fi anticipat, Comisia este pregătită să asigure continuitatea procesului de evaluare externă conform cadrului legal aplicabil.
