Judecătorul Petru Triboi, președinte interimar al Judecătoriei Ungheni, a fost audiat repetat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor în cadrul unei proceduri de reevaluare dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ca și în cazul evaluării inițiale, dosarul său a fost examinat de Completul D al Comisiei. În cadrul audierii, desfășurate ca parte a procedurii de reevaluare, judecătorul a avut posibilitatea să formuleze observații și să aducă completări cu privire la analiza realizată. Acesta a confirmat corectitudinea și valabilitatea informațiilor furnizate. Ședința a fost prezidată de președintele Completului D, Marcel van de Wettering.
După audiere, Completul va adopta un raport care va include faptele relevante, motivele și propunerea privind promovarea sau nepromovarea evaluării de către subiect. Rezultatul evaluării va fi făcut public, iar raportul va fi transmis Consiliului Superior al Magistraturii.
📜Evaluarea externă extraordinară este efectuată în baza următoarelor principii:
a) independența Comisiei de evaluare;
b) echitatea procedurii de evaluare;
c) publicitatea actelor emise în procesul evaluării;
d) caracterul excepțional al evaluării.
✔️ Urmăriți-ne pe rețele sociale:
Facebook – facebook.com/VettingCommission
LinkedIn – linkedin.com/company/vetting-commission-moldova
Descoperă galeria noastră de fotografii selectate de către comisia Vetting.




