Audierea lui Veaceslav Cernalev, judecător în complete anticorupție

2026-10-23

Judecătorul Veaceslav Cernalev de la Judecătoria Chișinău a fost audiat de Completul E al Comisiei de Evaluare a Judecătorilor, în cadrul evaluării externe prevăzute de Legea nr. 252/2023.

Audierea a vizat câteva aspecte ce țin de integritatea financiară a judecătorului. Membrii Completului au solicitat explicații privind numerarul pe care acesta a declarat că îl acumulase până la începutul perioadei de evaluare și proveniența acestor mijloace.

Au fost discutate, de asemenea, diferențele identificate între veniturile disponibile și averea acumulată în anii 2014–2018 și 2020, precum și anumite credite despre care se presupune că ar fi fost contractate în beneficiul unor membri ai familiei și presupuse donații primite de la sora judecătorului.

Aspectele referitoare la membrii familiei au fost examinate în ședință închisă, pentru protejarea vieții private a persoanelor vizate.

În urma audierii, Completul va întocmi un raport care va include faptele relevante, argumentele analizate și recomandarea privind promovarea sau nepromovarea evaluării. Raportul va fi transmis Consiliului Superior al Magistraturii, iar rezultatul evaluării va fi făcut public.

📜Evaluarea externă extraordinară este efectuată în baza următoarelor principii:

a) independența Comisiei de evaluare;

b) echitatea procedurii de evaluare;

c) publicitatea actelor emise în procesul evaluării;

d) caracterul excepțional al evaluării.

✔️ Urmăriți-ne pe rețele sociale:

Facebook – facebook.com/VettingCommission

LinkedIn – linkedin.com/company/vetting-commission-moldova

‍

Galeria

Descoperă galeria noastră de fotografii selectate de către comisia Vetting.

No items found.

Abonează-te pentru notificări.

Thanks for joining our newsletter.
Oops! Something went wrong.

Alte audieri